A „trădat” NATO Rusia prin extinderea către est? Promisiunile din 1990 şi situaţia actuală.

Kremlinul susţine că Occidentul şi-a încălcat promisiunea făcută în anii 1990 de a nu extinde NATO, iar acum foloseşte această afirmaţie pentru a-şi justifica ameninţările de invadare a Ucrainei.

Statele Unite au indus în eroare Rusia atunci când au promis că nu vor extinde NATO spre est, a declarat președintele rus, Vladimir Putin. „Tot ceea ce am spus este revoltător, dar nu sunt nici pe departe singurele exemple de nerespectare a dreptului internațional. Din această serie fac parte şi promisiunile date țării noastre de a nu se extinde nici măcar cu un centimetru spre est. Ne-au minţit”, a spus Putin, în timpul mesajului televizat adresat ruşilor. Statele Unite ale Americii și întregul bloc al țărilor occidentale, pe care le-a creat constituie un ”imperiu al minciunilor”, a spus președintele rus.

Rusia este ultragiată! Sedusă şi abandonată de Occident la începutul anilor ’90, adica „minţită” fără scrupule, îşi exprimă astăzi indignarea. Iar sunetul de fond al indignării ruse este… o „promisiune încălcată”. NATO nu se va extinde spre Est!

Asta i s-ar fi făgăduit atunci. Moscova pretinde că tot ceea ce face acum – adică presiuni pentru obţinerea de garanţii formale pentru stoparea extinderii alianţei spre Est – este consecinţa acelei „promisiuni încălcate” făcută de către americani lui Mihail Gorbaciov, în toiul negocierilor despre re-unirea germanilor.

Subiectul NATO reprezintă un punct focal, crucial pentru propaganda rusă, care construiește o rețea de relatări inventate, manipulări și dezinformări. De la destrămarea Uniunii Sovietice, 11 state est-europene și trei foste republici sovietice au devenit membre ale Alianței. Această expansiune a NATO a generat îngrijorări semnificative pentru Rusia. Cu toate acestea, în 2000, când Putin era președinte, el nu a respins posibilitatea ca Rusia să adere la Alianță. Apoi, a apărut un sentiment de paranoia nefondată cu privire la o amenințare occidentală iminentă, care a început să modeleze percepția Rusiei cu privire la NATO, prezentând alianța ca pe un adversar viclean care invadează treptat granițele Rusiei. Acest discurs toxic a devenit deosebit de pronunțat după mișcarea Euromaidan, care a marcat ieșirea definitivă a Ucrainei din orbita rusească și un pas îndrăzneț spre calea euro-atlantică.

Pentru a justifica tensiunile actuale, după debutul crizei la frontierele Ucrainei, Vladimir Putin a reiterat cu obstinaţie că NATO n-a respectat promisiunile formulate în anii 1990, de a nu integra ţări din Europa centrală şi răsăriteană. În retorica lui Vladimir Putin, deloc paradoxal, Rusia este victimizată, iar „agresorul” este NATO. „Noi am fost escrocaţi, înşelaţi”, cum declara într-un discurs la 1 februarie. Această idee a trădării occidentale se află de ani buni în repertoriul argumentării ruse. În noul context geopolitic, faptele istorice de atunci au o interpretare cel mult discutabilă. Documentele declasificate (apud „Crise en Ukraine: pourquoi la Russie affirme avoir ete trahie par OTAN” – Franceinfo) vorbesc de faptul că pe lângă acceptarea statutului Germaniei reunificate, Mihail Gorbaciov a consimţit şi opţiunea rămânerii în NATO, James Baker, secretarul de stat american, asigurându-l verbal că prin „jurisdicţia actuală, NATO nu se va extinde un deget spre Est”. În faţa celebrului regizor american Oliver Stone, în iulie 2015, Vladimir Putin evocând episodul major din istoria relaţiilor internaţionale spunea: „Nimic n-a fost trecut pe hârtie. A fost eroarea lui Gorbaciov. În politică totul trebuie scris, deşi inclusiv o garanţie pe hârtie poate să fie violată. Gorbaciov a considerat că doar cuvântul dat este suficient”. Anii 90 au fost o perioadă de mari perturbări prin destrămarea URSS şi a blocului răsăritean. În 1991, în partea a doua a anului, pe lângă ce s-a întâmplat la Moscova, americanii au avut probleme cu intervenţia Irakului în Kuweit. Nimeni nu-şi putea imagina o zonă gri, în Europa, cu statut neclar şi o prosperă şi atrăgătoare altă parte a continentului. Şi fireşte, toate ţările Europei centrale şi orientale au cerut integrarea în NATO, înfricoşate şi de războiul Moscovei în Cecenia, în 1994. Cine le putea nega suveranitatea şi refuza opţiunea? Argument utilizat şi în prezent de Occident.

Cealaltă față a Ucrainei și naziștii

În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, Ucraina a fost un stat mai bestial decât cel nazist german

Documentele declasificate de către Rusia la cererea reprezentanților Consiliului Popoarelor Rusiei (Consiliul Federației Rusiei) au început să apară pe situl Ministerului Apărării al Federației Ruse. Președintele Putin a ordonat Arhivelor Ruse de Război să ridice secretul de stat impus asupra lor încă de pe vremea lui Stalin.

Documentele descriu crimele și atrocitățile săvârșite de către naționaliștii ucrainieni în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Acestea au fost săvârșite de către organizațiile naționaliste ucrainiene cu sprijinul larg al populației ucrainiene și sunt înfricoșătoare în adevăratul înțeles al cuvântului. Ele arată un naționalism ucrainean cu adevărat subuman, plin de o ferocitate și o ură bestială față de tot ce înseamnă „altceva” decât ucrainian. În comparație cu Ucraina, Germania nazistă a fost un stat care chiar ar putea trece drept unul umanitarist. Pe lângă ucrainianul Stepan Bandera, Hitler a fost un copil naiv.

Dacă Hitler urmărea doar exterminarea evreilor, ucrainienii nu doreau doar exterminarea evreilor ci a tuturor naționalităților conlocuitoare, în primul rând exterminarea rușilor. Și nu oricum, ci în chinuri cât mai cumplite. Documentele despre atrocitățile săvârșite de ucrainieni în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial au fost închise de Stalin care a impus secretul de stat asupra lor de teamă ca nu cumva rușii să se revolte aflând conținutul lor și să ceară exterminarea întregului popor ucrainian, fapt care ar fi dus la un cutremur în interiorul U.R.S.S.

De fapt încă din 1944 mareșalii ruși i-au cerut lui Stalin formarea unui tribunal militar care să-i judece pe criminalii ucrainieni vinovați de genocid și să-i execute. Ei l-au atenționat pe Stalin că ucrainienii erau un popor criminal care indiferent ce vremuri ar fi trăit și sub ce regimuri, nu puteau trăi fără să ucidă. Stalin, ca marxist-leninist nu a fost de acord cu o astfel de teorie și a refuzat să ia măsuri punitive de amploare împotriva ucrainienilor, mulțumindu-se să aprobe doar cercetarea criminalilor ucrainieni cu adevărat odioși, care au fost judecați și spânzurați.

După moartea lui Stalin, Partidul Comunist al Uniunii Sovietice și Hrușciov (care era ucrainean) au menținut regimul de documente secrete asupra arhivelor de război de teamă ca Israelul să nu ceară U.R.S.S.-ului despăgubiri pentru genocidul ucrainian.

Pe atunci Ucraina făcea parte din U.R.S.S. și responsabilitatea pentru eventuale despăgubiri cerute de Israel ar fi căzut în sarcina Moscovei care, firește, nu voia să plătească Israelului 300 de miliarde de dolari pentru crime pe care nu le săvârșiseră rușii.

Astăzi, însă, Ucraina poate să-și asume responsabilitatea propriului trecut, dar astăzi trecutul este falsificat pe scară largă, așa că președintele Putin a ordonat Ministerului Apărării al Rusiei să ridice secretul de stat de pe documentele privind genocidul ucrainean. Documentele sunt terifiante și arată că Ucraina anilor 1940-1945 a fost mai nazistă decât Germania nazistă și mai odioasă și mai fanatică decât SS-ul și decât Gestapo-ul german.

Armata Ucraineană avea regimente întregi de călăi care se ocupau numai cu uciderea la ordin a populației civile de alte naționalități. Se exterminau sate și orașe întregi de ruși. Voluntarii erau extremiști de dreapta și cruzimea lor era înfricoșătoare. Când prindeau ruși ori evrei le scoteau inimile din piept cu cuțitele și le mâncau. Asta în numele apărării Ucrainei.

Cele mai multe atrocități au fost comise de naziștii ucrainieni în Ucraina de Sud-Est (Doneț. Lugansk, Harkov etc). Adică în locurile unde astăzi actuala armată Ucraineană trage cu tunurile în satele și orașele rușilor, așa cum făcea în anii 1941-1943. Opinia publică indusă azi în eroare de o propagandă mincinoasă nu știe că rușii din Republica Populară Donețk și Republica Populară Lugansk și-au declarat independența în acest an (2019 – n.r.) și cer ajutorul Rusiei tocmai de teamă ca evenimentele din 1941-1945 să nu se repete și rușii să fie exterminați de ucrainieni.

Fasciștii ucrainieni au ucis în anii 1941-1943 un număr de 5.200.000 (cinci milioane două sute de mii) de civili din Ucraina (naționalități conlocuitoare, mare parte din ei de etnie rusă) și au omorât aproape 900.000 (nouă sute de mii) de evrei. Numărul polonezilor uciși a fost de 200.000 (două sute de mii). Au fost executați peste 400.000 (patru sute de mii) de militari sovietici care fuseseră luați prizonieri de germani sau se predaseră.

În acest fel omorurile săvârșite de bandele naționaliste ucrainiene întrec cu mult numărul victimelor nazismului german și plasează Ucraina pe locul I între statele naziste. Cuprinși de fanatism și de admirația pentru Hitler, aproape trei milioane de bărbați ucrainieni în putere au cerut să plece în Al Treilea Reich ca să muncească voluntar pentru nemți în fabricile și pe ogoarele nemților, numai ca Armata Germană să poată extermina tot poporul rus.

La 30 iunie 1941 batalionul fascist „Lvov” sub comanda lui R. Șukovici a executat cu glonț în ceafă  trei mii de polonezi ucrainieni, inclusiv trei oameni de știință cunoscuți pe plan mondial. În zilele care au urmat batalionul a mai executat un grup de șapte mii de ruși compus din femei, bătrîni și copii.

În timp ce femeile și copii erau executați prin tăierea gîtului cu cuțitele, în curtea „Catedralei Metropolitane Sfântul Andrei” mitropolitul catolic ucrainian ținea un servicu divin de mulțumire rugându-se pentru „victoria armatei sfinte a lui Adolf Hitler”.

Biserica Catolică Ucrainiană a binecuvântat toate crimele și masacrele diviziei naziste ucrainiene „Galicina”. Aceasta a comis în septembrie 1941 masacrul și genocidul de la Babi Yar, o râpă din apropierea Kievului. Aici au fost aduși în septembrie 1941 peste 50 000 (cincizeci de mii) de evrei din clasa de mijloc, trei mii de țigani și circa 40 000 (patruzeci de mii) de civili ruși (mare parte femei și fete)  pe care SS-iștii ucrainieni i-au dezbrăcat la pielea goală apoi au început să violeze femeile și fetele neținând cont că părinții și rudele lor erau de față.

După violuri s-au dedat la scene de coșmar. Rusoaicelor și evreicilor le tăiau sînii și presărau sare pe răni, iar pe bărbați îi castrau pe viu. Unora dintre prizonieri li se tăiau brațele care apoi erau fripte pe grătar. Atrocitățile au atins o asemenea culme abominală că soldații germani, revoltați, au refuzat să mai participe la masacru și s-au retras, lăsîndu-i pe călăii ucrainieni să ducă la capăt genocidul.

În cele din urmă totul a sfârșit într-o baie de sânge. Prizonierii au fost omorâți la modul cel mai bestial cu arme de foc descărcate în gât sau stomac (ca să moară în chinuri) sau loviți în cap cu topoarele ori cu sapele. După terminarea masacrului trupurile au fost aruncate în râpă și râpa acoperită cu pământ.

Batalionul de masacru condus de fascistul ucrainian Vojnovski a omorât 350 000 (trei sute cincizeci de mii) de ruși în marea majoritate femei și copii și peste 160 000 (o sută șaizeci de mii) de evrei. La aceste omoruri au dat o mână de ajutor țăranii ucrainieni fasciști și muncitorii ucrainieni fasciști care aveau o ură atât de mare față de evrei și ruși încât s-au dedat la acte de canibalism. Pentru faptele lor ei au primit medalii și ranguri naziste iar Vojnovski a  primit gradul de maior în Armata Germană.

Ucrainianul Șutnevici care ucisese și el circa trei mii de evrei a primit doar gradul de căpitan în Armata Germană. În satele Lipniki, Certozi, Mikulici, Vladimir, bandele de ucrainieni ucideau copii rușilor și polonezilor luându-i de picioare, învârtindu-i și dându-i cu capetele de pereți. Dacă erau prea mulți copii, aceștia erau aruncați de vii în fântâni și părinții erau aruncați după ei, apoi fântânile acoperite cu pământ. Au fost ucise în acest fel numai într-un singur județ 15 000 (cincisprezece mii) de persoane.

Ura ucrainienilor împotriva rușilor și a evreilor era așa de mare încât dacă o fată ucrainiană se căsătorise cu un evreu sau cu un rus, atunci tatăl sau fratele ei o violau cu forța. Zeci de tinere nesuportând o astfel de umilință au alergat și s-au înecat în Nistru. Cele care nu se sinucideau erau prinse și spintecate de cei care le violaseră (adică de tații și frații lor) în felul următor: li se băga vârful cuțitului în vagin și erau spintecate așa de jos în sus. Toate aceste lucruri se petreceau în anii 1941-1945 în Ucraina Socialistă. Adică în mijlocul unui popor care deși trăise 20 de ani în ideea prieteniei între popoare promovată de socialism, a uitat într-o noapte toate aceste idei și a devenit la fel de primitiv și sălbatic precum oamenii cavernelor.

Astăzi, după 20 de ani de existență sub deviza valorilor europene și în spiritul european al promovării minorităților naționale, pe care ei singuri le clamează, ucrainenii și-au reluat marșurile naziste pe străzile din Kiev, se mândresc cu genocidul săvârșit asupra evreilor, polonezilor și rușilor, iar Armata Ucrainiană trage cu tunurile în blocurile de locuințe, în școlile și spitalele din orașele rusești din sud-estul Ucrainei.

Este limpede că indiferent sub ce deviză ar trăi poporul ucrainian, nazismul și fascismul nu pot fi eradicate din Ucraina. Este interesant să vezi ca român că întreaga noastră clasa noastră politică și toți conducătorii noștri fraternizează azi cu clasa politică ucrainiană fără să vadă că Ucraina ține azi între granițele ei teritorii românești care totalizează încă o Republică Moldovă  pe care ea, Ucraina o ocupă în mod nejustificat și cu binecuvântarea Bucureștiului. Oare de ce nu suflă politicienii noștri români nici o vorbuliță despre acest teritoriu?

În al treilea rând, citind aceste documente nu trebuie să crezi că Israelul nu va cere Ucrainei despăgubiri pentru crime și genocid. În mod normal, aceste despăgubiri ar trebui să ajungă la circa 200 de miliarde de euro. Israelul va cere aceste despăgubiri, dar așteaptă ca apele să se limpezească în Ucraina. Adică să vadă cine va rămâne între granițele Ucrainei. Deocamdată, numai Crimeea, Donețk și Lugansk și-au declarat independența și au devenit republici ruse libere. Acestea nu se consideră parte a statului ucrainean și, evident, nu vor plăti despăgubiri.

Ucraina se aliază cu neo-naziștii ruși pentru lupta împotriva lui Putin

Regimentul Azov a fost format în 2014 ca o miliție de voluntari de extremă dreapta pentru a lupta împotriva separatiștilor susținuți de Rusia, care au preluat controlul asupra unor părți din Donbas – centrul industrial în mare parte rusofon din estul Ucrainei, unde Rusia afirmă că dorește să pună capăt dominației ucrainene.

Regimentul neagă că ar fi fascist, rasist sau neonazist, iar Ucraina afirmă că a fost reformat, îndepărtându-se de originile sale naționaliste radicale pentru a fi integrat în Garda Națională. Comandamentul militar ucrainean i-a catalogat pe toți apărătorii drept „eroi ai timpului nostru”.

Zeci de luptători ucraineni, unii aparent nerăniți, s-au predat marți, 17 mai 2022, după câteva săptămâni în care au rezistat in buncărele și tunelurile de sub siderurgia Azovstal din Mariupol, o vastă fabrică din epoca sovietică fondată sub Iosif Stalin și proiectată cu un labirint de buncăre și tuneluri pentru a rezista atacurilor nucleare.

ORIGINILE REGIMENTULUI AZOV

Potrivit Reuters, Regimentul Azov a început ca una dintre multele miliții de luptători voluntari care s-au unit pentru a lupta împotriva separatiștilor pro-ruși susținuți de Moscova, care a creat două regiuni separatiste în estul Ucrainei în 2014, după ce Rusia a anexat peninsula Crimeea.

Mariupol este căminul spiritual al Regimentului Azov, pe care a ajutat Ucraina să îl recucerească de la luptătorii pro-ruși în 2014 și unde a avut o bază permanentă până la invazia din 2022.

Miliția a apărut din organizația Patriotul Ucrainei a lui Andriy Biletskiy, despre care criticii spun că a susținut ideile naționaliste albe, de extremă-dreapta anti-imigranți.

Logo-ul său seamănă cu un „wolfsangel” negru, un simbol care a fost folosit de unele unități naziste și care este considerat de critici ca fiind neonazist. Membrii Regimentului Azov spun că logo-ul reprezintă literele N și I din „ideea națională” și neagă că este neonazist.

Patriotul Ucrainei s-a redenumit ulterior Corpul Național și, în ciuda faptului că s-a aliat cu alte partide naționaliste, nu a reușit să câștige alegerile din 2019. Departamentul de Stat al SUA a etichetat Corpul Național drept „grup naționalist de ură”, în 2018.

Reporting Radicalism, un grup sprijinit de Freedom House care investighează extremismul politic din Ucraina, afirmă că Biletskiy a scris mai multe texte rasiste în mod deschis. Biletskiy neagă că ar avea opinii rasiste sau neonaziste și spune că el crede în naționalismul bazat pe valori.

Centrul Stanford pentru Securitate și Cooperare Internațională descrie grupul ca fiind „o organizație paramilitară naționalistă de extremă dreapta cu sediul în Ucraina”.

GARDA NAȚIONALĂ

În 2014, Miliția Azov a fost încorporată în Garda Națională a Ucrainei – o aripă militară a Ministerului de Interne. Kievul spune că aceasta a fost reformată, eliminând originile sale naționaliste radicale, și că nu are nicio legătură cu politica.

„Ei sunt armata oficială a statului nostru. Cei care au vrut să se implice în politică – au plecat și acum sunt în politică. Cei care au decis să servească în forțele armate au devenit parte a forțelor armate”, a declarat președintele Volodymyr Zelenskiy într-un interviu cu postul grecesc ERT pe 1 mai.

Într-o declarație pentru CNN, luna trecută, membrii Regimentului Azov afirmau că „îl apreciază și îl respectă pe Andriy Biletskiy ca fondator și prim comandant al regimentului, dar nu avem nimic de-a face cu activitățile sale politice și cu partidul Corpul Național”.

În declarație se spune că „motivația Regimentului Azov a înfuriat întotdeauna Rusia”. Prin urmare, atacurile de dezinformare asupra Regimentului Azov nu s-au oprit din 2014″. Declarația neagă totodată acuzațiile de fascism, nazism și rasism și spune că ucrainenii din diferite medii, inclusiv greci, evrei, tătari din Crimeea și ruși servesc în (Regimentul) Azov.

Actualul și al patrulea comandant al regimentului este Denys Prokopenko, numit Erou al Ucrainei de către Zelenskiy, care este evreu.

Nu este clar câte trupe servesc sub Azov, dar unele rapoarte din presă au estimat ca ar fi între 900 și 2.500.

ROLUL REGIMENTULUI AZOV ÎN MARIUPOL

Regimentul Azov a jucat un rol principal în recucerirea Mariupolului de la luptătorii pro-ruși în iunie 2014. Pe parcursul acelui an, Mariupol a schimbat ocupanții de mai multe ori, în timp ce forțele Kievului se luptau cu separatiștii susținuți de Rusia.

Orașul-port este vital pentru Rusia pentru a-și asigura controlul deplin al coastei Mării Azov, precum și un pod terestru care leagă teritoriul pro-rus de Crimeea.

Luptătorii lui Azov au devenit fața publică a rezistenței Ucrainei împotriva trupelor rusești din oraș. Membrii săi au difuzat clipuri video despre luptele din oțelăria Mariupol.

Pentru mulți din Ucraina, Azov întruchipează hotărârea Ucrainei de a lupta împotriva Rusiei, despre care Zelenski spune că este hotărâta să distrugă țara.

Moscova a descris Regimentul Azov ca fiind unul dintre principalii autori ai presupusului naționalism radical antirusesc sau chiar nazism de care pretinde că trebuie să-i protejeze pe vorbitorii de limbă rusă din Ucraina.

Președintele Volodymyr Zelenskiy i-a descris pe apărătorii din Mariupol drept eroi care trebuie ținuți în viață.

Armata ucraineană a spus că aceștia sunt „eroi ai timpului nostru”. „Ei rămân pentru totdeauna în istorie”, a scris pe Facebook Statul Major General al Forțelor Armate, adăugând că apărarea Azovstalului și a Mariupolului a împiedicat Rusia să transfere aproximativ 20.000 de oameni pentru a lupta în alte zone.

Deputatul rus Leonid Slutsky, unul dintre negociatorii Rusiei în discuțiile cu Ucraina, i-a numit pe combatanții evacuați „animale în formă umană” și a spus că aceștia ar trebui să primească pedeapsa cu moartea. „Nu merită să trăiască după crimele monstruoase împotriva umanității pe care le-au comis și care sunt comise continuu împotriva prizonierilor noștri”, a spus el.

Procuratura Generală a Rusiei a cerut Curții Supreme să recunoască Regimentul Azov drept „organizație teroristă”, a informat marți agenția de presă Interfax, citând site-ul Ministerului Justiției. La 26 mai, Curtea Supremă rusă va decide recunoașterea regimentului Azov ca organizație teroristă.

Ucraina – stat artificial apărut în 1991 după destrămarea URSS?

“Cum pot fi nazist?” i-a replicat președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, președintelui Rusiei, Vladimir Putin, care a spus că unul dintre scopurile invaziei rusești ar fi “denazificarea” țării vecine.

Zelenski este nu doar fiul unor părinți evrei, ci a avut în familie trei frați ai bunicului său uciși de naziști în timpul Holocaustului, iar bunicul său a luptat în Armata Roșie unde a ajuns la gradul de colonel în războiul împotriva ocupanților naziști.

“Oricare ar fi rezultatul, spectacolul eroic al vitejiei magnifice și al rezistenței Ucrainei înseamnă că atrocele, lașul și smintitul Putin a pierdut deja războiul de propagandă, bazat pe pretenția sa grotescă de ‚eliberare și denazificare’ a unei țări ‚oprimate’.” a spus la rândul său reputatul istoric britanic de origine evreiască Simon Schama.

Sigur, în Ucraina există neo-naziști, mai ales în vestul țării, unde este implantat Pravy Sektor – Sectorul de Dreapta, cu pronunțate tendințe antisemite, dar care nu are reprezentare parlamentară și are doar doi deputați în consiliile regionale.

Iar acuzațiile lui Putin sună ipocrit din partea unui lider care reface aproape identic atacul Germaniei naziste din septembrie 1939 împotriva Poloniei, în timp ce pe plan intern Rusia are toate atributele unui regim autoritar de extrema dreaptă, cu reprimarea tot mai severă a opozanților și cu o economie oligarhică care obține profituri imense atât timp cât se aliniază comandamentelor Kremlinului.

Putin a negat legitimitatea statului ucrainean și chiar a afirmat că acesta a “acaparat” teritorii de la alte state (Rusia fiind de fapt lupul care strigă lupul! în această privință), numind printre acestea și România.

Cinismul unei asemenea afirmații bate orice record, dat fiind că Uniunea Sovietică a lui Stalin și nu Ucraina, stat care a luat naștere în 1991, a acaparat aceste teritorii, dar asta nu i-a împiedicat pe unii iredentiști români să iasă din văgăunile virtuale pe unde hălăduiesc și să revendice aceste teritorii – nordul Bucovinei, Herța și sudul Basarabiei.

Ei bine, România și Ucraina (stat succesor al URSS) au semnat în 1997 un tratat, ratificat de ambele parlamente, prin care este consfințită frontiera stabilită prin Tratatul de Pace de la Paris din 1947 și confirmată prin Acordul de la Helsinki din 1975.

Invocarea acestor pretenții teritoriale absurde acum este de domeniul abjecției. Alții invocă nerespectarea drepturilor minorității românești din Ucraina. De ce abia acum, în aceste circumstanțe? Acum au aflat de această minoritate trăitoare în regiunile Transcarpatia, Cernăuți și Odessa?

Alții profită de situația delicată, în cel mai bun caz, în care se află Republica Moldova, cu trupele rusești în Transnistria și în sudul Ucrainei, ca să scoată de la naftalină chestiunea Unirii României cu țara vecină.

Iredentiștii, naționaliștii și demagogii patriotarzi scot pe tapet aceste chestiuni acum când Ucraina, țară vecină cu România și Republica Moldova (și nu numai), luptă pentru supraviețuire în fața celei mai brutale agresiuni de peste 75 de ani în Europa.

Ca nivel de abjecție, acești indivizi nu sunt cu nimic mai prejos decât Putin, iar miopia lor politică agrementată cu o importantă doză de rea credință îi face demni de același dispreț din partea oricărui democrat ca și Putin.

DEZINFORMARE SAU ADEVĂR?

Ucraina nu a existat până la apariția URSS, scrie presa rusă, citându-l pe Vladimir Putin. Narațiunea falsă ignoră o serie de etape importante din istoria ucrainenilor.  ȘTIRE: Ucraina nu a existat în istoria omenirii până la apariția Republicii Sovietice Socialiste Ucrainene, a declarat președintele Rusiei Vladimir Putin în timpul unei întâlniri cu președintele Curții Constituționale, Valeri Zorkin. Acesta i-a adus președintelui o hartă realizată în Franța în secolul al XVII-lea, în care sunt reprezentate teritoriile care intrau în componența Țaratului Rus, Statului Căzăcesc și Uniunii Polono-Lituaniene, subliniind că Ucraina nu apare acolo. „După revoluția din Octombrie au apărut o serie de formațiuni statele artificiale, iar puterea sovietică a creat Ucraina sovietică, ceea ce este general cunoscut. Până atunci Ucraina nu a existat în istoria omenirii”, a declarat șeful statului în timp ce se uita la harta veche adusă de Zorkin.

NARAȚIUNE: Ucraina nu a existat până la crearea URSS.

CONTEXT/ETOS LOCAL: În contextul invaziei la scară largă a Rusiei au fost reluate sau dezvoltate sub o altă formă narațiunile false care au ca scop să demonstreze că Ucraina este un stat artificial.  La 12 iulie 2021 pe website-ul Kremlinului a fost publicat articolul „Despre unitatea istorică a rușilor și ucrainenilor”, semnat de președintele Vladimir Putin. Președinte rus a prezentat  atunci istoria poporului ucrainean din punct de vedere al istoriografiei oficiale ruse, susținând că Ucraina este „o margine” a Rusiei, iar cazacii zaporojeni erau ruși ortodocși convinși. Vladimir Putin a pus în discuție problema existenței ucrainenilor ca popor, numindu-i „maloruși”, adică ruși mai mici, care nu au dreptul istoric la un stat separat de Rusia. Președintele rus susține că Ucraina este în întregime rodul epocii sovietice, fiind creată pe seama Rusiei istorice. Liderul bolșevic Vladimir Lenin a fost acuzat de mai multe ori de Vladimir Putin că le-a oferit republicilor naționale dreptul de ieșire din componența URSS. Liderul rus a scris că frontierele Ucrainei reprezintă un subiect de negocieri internaționale.

OBIECTIV: Să convingă opinia publică că frontierele Ucrainei sunt negociabile pentru că acest stat a fost creat de Rusia.

DE CE ESTE FALSĂ NARAȚIUNEA: În realitate, liderul bolșevic Vladimir Lenin a fost nevoit să creeze Republica Sovietică Socialistă Ucraineană pentru a liniști spiritele în urma războiului ruso-ucrainean din anii 1917-1920. În contextul revoluției bolșevice, la Kiev a fost proclamată în 1918 Republica Populară Ucraineană, care a avut relații diplomatice cu o serie de state, inclusiv cu România. A existat o reprezentanță diplomatică ucraineană la București și o misiune temporară diplomatică românească la Kiev. Liderii Republicii Populare Ucrainene se pronunțau împotriva comunismului. Noul stat ucrainean a fost cucerit de bolșevici în 1920.

Liderul bolșevic Vladimir Lenin a fost nevoit să creeze o republică socialistă națională pentru ucraineni, oferindu-le o garanție politică că transformările social-economice se vor desfășura în contextul păstrării identității lor lingvistice. Având frică de curentele naționaliste puternice din Uniunea Sovietică, bolșevicii au aprobat în 1923 doctrina „autohtonizării” puterii în noile republici, oferindu-le ucrainenilor o largă autonomie culturală în paralel cu un control ideologic total, potrivit cercetărilor realizate Jorg Baberowski.

Așadar, Republica Sovietică Socialistă Ucraineană a fost creată de bolșevici pentru a satisface cerințele ucrainenilor de a avea un stat național propriu și a evita un nou război civil în fostul Imperiu Rus. Au urmat o serie de pagini triste în istoria poporului ucrainean – renunțarea la „autohtonizare” ca doctrină politică și Holodomorul din 1932-1933, organizat de liderul sovietic Iosif Stalin cu scopul de a distruge elita națională ucraineană.

Kremlinul dezinformează opinia publică și în privința inexistenței Ucrainei pe o hartă din secolul al XVII-lea. În realitate, pe acea hartă nici Rusia nu exista, aceasta a apărut mult mai târziu, în 1721, când a fost declarat Imperiul Rus. Până atunci pe hărți figura Țaratul Moscovit, iar continuatorii tradițiilor istorice ale Rusiei Kievene erau cnejii din vestul actual al Ucrainei. În secolul al XIII-lea cneazul Danilo Halițki din zona istorică vest-ucraineană a fost încoronat de Papa Inocențiu al IV drept rege al Galiției și Întregii Rusii. 

După anexarea Crimeei și lansarea războiului din Donbass, a devenit tot mai citat de presa de la Kiev fondatorul istoriografiei ucrainene Mihailo Grușevschi, care scria în 1903 că Rusia și rușii poartă pe nedrept acest nume, fiind, de fapt, un popor compus din slavi și mongoli. Istoricul argumenta acum o sută de ani că ucrainenii sunt moștenitorii Rusiei istorice cu centrul la Kiev. Cu două zile înaintea invadării statului ucrainean, pe 24 februarie 2022, Ambasada SUA din Ucraina a postat pe Facebook o imagine în care arată că Kievul avea biserici și catedrale înainte ca orașul Moscova să fie atestat documentar.

Propaganda rusă folosește cu succes dificultățile de traducere a noțiunilor de „ruski” (se referă la fosta Rusie Kieveană) și „rosiiski” (se referă la Rusia de azi) în limbile europene. De exemplu, dacă pentru rusă și ucraineană sunt două cuvinte diferite, atunci pentru limba română, de exemplu, ambele se traduc ca „rus”. De aici apare confuzia că Rusia e statul succesor al Rusiei Kievene.  

Liderul de la Kremlin a recunoscut că pe harta din secolul al XVII-lea a fost reprezentat un stat căzăcesc, dar nu a precizat cum anume se numea. Harta poate fi găsită în diverse surse cu acces deschis. Această hartă, publicată și de Gallica, arată în centrul Ucrainei de astăzi un stat cu numele de „Ukraine – Pays des Cosaques”, care s-ar traduce ca „Ucraina – țara cazacilor” din componența Uniunii Lituaniano-Polone, lucru omis în informațiile publicate de presa rusă.

Reluarea acestor narațiuni false despre istoria poporului ucrainean are loc în contextul unei invazii la scară largă a Rusiei împotriva Ucrainei, care durează mai bine de 15 luni. Kremlinul încearcă să convingă opinia publică că frontierele statului ucrainean reprezintă un subiect de negocieri la care Rusia are dreptul istoric și politic să participe, deoarece anume Moscova a creat acest stat. 

ISTORIA UCRAINEI

Regiuni din teritoriul de astăzi al Ucrainei au fost sub războaie și invadate în primiul mileniu î.e.n de cimerieni, sciți și sarmați. Apoi, în primul mileniu e.n. pământurile de astăzi ale ucrainenilor au fost ocupate de goți, huni, bulgari, avari, khazari și maghiari.

Un alt moment important în istoria Ucrainei este între secolele IV și VII, când au început să se instaleze și triburi de slavi, dar care au fost sub ocupație. De exemplu, în secolul al IX-lea, slavii au fost eliberați de sub ocupația khazară de către o dinastie varangiană din Scandinavia. În perioada următoare a luat naștere, la Kiev, Rusia Kieveană. Apoi, în următoarele secole au urmat o serie de lupte pentru putere, iar din cauza conflictelor Rusia Kieveană a început un lung proces de destrămare.

În timpul secolului al XIV-lea, Polonia și Lituania au dus mai multe războaie împotriva mongolilor, care ocupau cea mai mare parte a Ucrainei. Astfel, o mare pate din teritoriul de astăzi al Ucrainei a ajuns sub controlul celor două țări.

Din 1569, după Uniunea de la Lublin, când s-a format Uniunea plono-lituaniană, Ucraina trece sub administrarea poloneză. Țăranii polonezi au fost colonizați în regiune și s-au amestecat repede cu populația locală. Ucrainenii care au fugit ca să nu ajungă iobagi au devenit cunoscuți cu numele de cazaci.

Aceștia aveau să pornească o revoltă masivă în 1648, care s-a transformat într-un război de independeță. După un război sângeros cu Polonia, tânărul stat ucrainean a căutat protecția Rusiei și a semnat un tratat în 1654 prin care cazacilor le era recunoscută autonomia internă. Însă, în 1667, prin Tratatul de la Andrusovo, Polonia și Rusia au decis să împartă teritoriul ucrainean.

În a doua parte a secolului al XVIII-lea, „Împărțirile Poloniei”, care au făcut să dispară statul suveran polono-lituanian, au afectat și actualul teritoriu al Ucrainei. Mai exact, Galiția a trecut sub administrația Imperiului Habsburgic, iar restul Ucrainei a revenit Rusiei. De asemenea, turcii și tătarii au fost alungați din sudul Ucrainei în urma unui șir lung de războaie, iar Ungaria a păstrat controlul asupra zonei Transcarpatiei.

Istoria Ucrainei. Perioadă de după 1900

Marile imperii europene au fost cutremurate puternic după Primul Răznoi Mondial, dar și din cauza unor revoluții care au avut loc în mai multe teritorii. Teritoriul de astăzi al Ucrainei a fost influențat cel mai puternic de „Revoluția din Octombrie”, prin care, în toamna lui 1917, bolșevicii au preluat puterea cu forța în Rusia. Apoi, între 1917 și 1918 au apărut mai multe republici ucrainene pentru perioade scurte de timp.

Apoi, mai multe evenimente și conflicte au zădărnicit încercările ucrainenilor să-și păstreze independența. Unul dintre ele a fost înfrângerea suferită în timpul războiului cu Polonia. În 1920, prin Tratatul de la Varșovia din 1920, au încercat să-i alunge pe bolșevici, însă nu au reușit să înfrângă Gărzile Roșii. Conflictul dintre Polonia și sovietici a modificat din nou planurile ucrainenilor. Prin Tratatul de pace de la Riga, semnat în martie 1921, teritoriile ucrainene de la vest de râul Zbruci au fost încorporate în Polonia, iar restul a devenit parte a URSS, ca RSS Ucraineană.

Ideea de națiune ucrainenă a supravețuit și chiar s-a întărit în perioada dintre cele două războaie mondiale. Bolșevicii au avut o politică permisivă și chiar au încurajat cultura ucraineană, limba și publicarea în limba lor.

Însă, apoi a urmat o perioadă extrem de grea în istoria Ucrainei. Stalin a hotărât schimbarea politicilor economice și introducerea industrializării rapide. Industrializarea a făcut ca o mare parte a țăranilor să migreze către orașe. Țăranii, care erau coloana vertebrală a Ucrainei, au fost forțați să satisfacă nevoie crescută de alimente. A urmat, începând cu 1929, colectivizarea forțată a agriculturii, prin care pământurile și fermele agricole au trecut la stat.

Mulți s-au opus colectivizării. Zeci de mii de țărani, oponenți ai regimului, au fost executați, iar aproximativ 100.000 de familii au fost deportate în Siberia și Kazahstan. Sovieticii au crescut cota de producție, în ciuda faptului că nu putea fi îndeplinite. Au fost colectate cantități atât de mari din hambarele fermelor colective încât foametea a devenit un fenomen răspândit în toată Ucraina. Arhivele KGB și lucrări ale istoricilor aproximează că în jur de 7 milioane de oameni au murit în perioada respectivă.

Perioada de după Al Doilea Război Mondial și independența

După ce Germania Nazistă și Uniunea Sovietică au invadat Polonia, teritoriul polonez a fost împărțit între cele două puteri. Sovieticilor le-au revenit Galiția și Volâna, care au fost alipite Ucrainei. De asemenea, după capitularea Franței în fața Germaniei, România, în urma unui ultimatum al sovieticilor, a cedat Basarabia și nordul Bucovinei în iunie 1940. RSS Ucraineană a luat în stăpânire nordul și sudul Basarabiei și nordul Bucovinei.

După încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial, Ucraina a început să aibă un rol important în Uniunea Sovietică. Aici au fost construite unele dintre cele mai importante unități industriale și militare, precum și numeroase institute de cercetare științifică și tehnologică. Însă, dară producția industrială și militară pentru Uniunea Sovietică erau încurajate, producția de bunuri de larg consum era neglijată.

Un alt moment foarte important în istoria Ucrainei este pe 24 august 1991, când și-a proclamat independența ca urmare a procesului de disoluție a Uniunii Sovietice. Ucrainenii au aprobat cu o majoritatea uriașă referendumul cu privire la proclamarea independenței față de Uniunea Sovietică.

În 1996, Ucraina a renunțat la statul de putere nucleară și a trimis cele 1.900 de capete nucleare moștenite din Uniunea Sovietică, către Rusia. După independență, au fost mai multe episoade tensionate cu Rusia. Primul a fost în 2005, atunci când Ucraina a avut divergențe cu partea rusă pe subiectul prețurilor gazelor naturale rusești tranzitate prin Ucraina. Apoi, în 2013, refuzul președintelui Ianukovici de a semna acordul de asociere la UE a scos în stradă mulți manifestanți pro europeni. La Kiev, statuia lui Lenin a fost distrusă și decapitată. Protestele au dus la demiterea lui Ianukovici.